7 Septembrie
Posted by traian on 6th September 2010
Buna dimineata,
Planul lui Obama pentru infrastructura pe ultima suta de metri.
Politica este la fel peste tot, insa, in timp ce unii maresc fiscalitatea (vezi “masurile’ gen Boc) ingreunand situatia economica a Romaniei, ce pare ca nu maj iese din recesiune, altii se gandesc cum sa mai acorde unele fonduri pentru crearea locurilor de munca si sprijinirea economiei pe o perioada ceva mai lunga de timp.
Planul este una dintre multele iniţiative economice, pe care guvernul Obama le-a luat de la numirea acestuia ca presedinte al SUA. Putem intelege si noi, ca pe langa scopul principal al acestei masuri, ce reprezinta un sprijin in domeniul infrastructurii, partidul de guvenamant american incearca sa mai dreaga busuiocul inainte de alegeri si sa impresioneze electoratul limitand pierderile realizate pe parcurs.
Maine administratia Obama va cere Congresului SUA un credit fiscal pentru cercetarea unei modalitati de stimulare a cresterii locurilor de munca. Propunerea ar costa cca. 100 mld. pe timp de 10 ani si ar putea fi realizat din reducerea altor taxe aplicate in prezent.
Economistii sunt insa sceptici privind faptul ca mai ales investitiile în infrastructura de obicei nu vor stimula rapid economia. Exista si pareri contrare prin care anul 2011 ar fi un an in care sa se cunoasca o crestere in acest domeniu, mai ales al transporturilor ce se poate intinde pe durata a 6 ani.
Cum era firesc in politica apare si opozitia republicanilor, care urmaresc cel mai mult venirea la putere si considera ca aceste masuri ale lui Obama vor contribui la marirea deficitului fiscal, ceea ce nu convine deloc alegatorilor.
Detaliile planului se refera mai mult la reconstruirea a 150000 de mile de drumuri, a 4000 mile de cale ferată, reabilitarea sau reconstruirea a 150 mile de pistă şi modernizarea sistemului de control al traficului aerian.
Mai putem semnala si alte masuri cum ar fi extinderea reduceri taxelor fiscale pentru clasa de mijloc şi stimulente banesti pentru investitii in realizarea de energie curată. In acelasi timp se stie ca masura de reducere a unor taxe fiscale aplicata inca de pe vremea presedintelui George Bush ar inceta in acest an si se impune necesitatea ca ea sa fie aplicata in continuare.
Este evident ca rata mare a somajului din SUA de 9.6% prezinta un nod gordian greu de taiat de Obama si democratii sai si care afecteaza revenirea din recesiunea economica.
Parerea mea este ca jocurile inca nu sunt facute privind alegerile de pe 2 noiembrie pentru Congresul SUA si ca pana la data respectiva vor mai fi multe miscari politice interesante pe continentul american, iar piata de capital va suferi mai putin aceasta influenta, dar care poate reactiona suficient de mult in preajma acestui eveniment.
FED ramane in standby cu achizitia de titlur noi de trezorerie pe termen lung
Federal Reserve trebuie să anunte acţiunile I sale, în cazul în care acesta reia achizitiile de titluri de trezorerie pentru a stimula economia americană. Tot reprezentantii FED au declarat de curand ca economia SUA isi revine greu dupa o recesiune profunda si ca vor trebui sa ia masuri suplimentare in cazul in care recuperarea va continua sa fie lenta (sedinta de politica monetara din 10 august).
Voi reaminti ca FED a achizitionat pana acum titluri de trezorerie pe termen lung in valoare de 1.7 mld. dolari. In aceste conditii ne putem astepta ca aceste achizitii sa creasca mult mai mult pentru a mentine rata de referinta cat mai mult aproape de zero.
Toate aceste declaratii nu prea se potrivesc cu datele din piata muncii raportate la nivelul lunii august din sectorul privat privind noile locuri de munca.
Oricum, pana in prezent s-a anuntat intentiile FED pentru inca 1 mld. de titlturi noi de achizitionat pe termen lung.
Preşedintele Rezervei Federale Ben Bernanke a spus pe august 27 ca redresarea economică a SUA a slabit mai mult decat s-au asteptat si ca nu este de acord cu criteriile care cresc facilitatile banesti.
Economistii vad totusi posibilitatea ca FED ca declanseze mai repede activitatea, eventual pana la 21 septembrie cand va avea loc o noua adunare a FED privind politica monetara a acestei institutii.
Altii, cum este Neil Dutta, un economist de la Banca Americii-Merrill Lynch din New York, crede că daca cresterea economica este lenta, dar constantă atunci FED nu va actiona mai intens decat la inceputul anului viitor, mai ales ca rata somajului nu scade ci dimpotriva creste.
Asa ca si in aceasta privinta FED este cu mainile pe butoane gata sa actioneze daca lucrurile se inrautatesc, iar rata somajul poate creste peste 9.6%, apropiindu-se de maximul de 10.1% din luna octombrie 2009.
Totusi putem afla mai repede, adica in aceasta saptamana, mai précis vineri cand vom cunoaste volumul importurilor si exporturilor din SUA. De fapt avem si unele estimari privind ritmul exporturilor din China si anume de 35% fata de luna precedenta si al importurilor de 26.1%, mai modeste ceea ce ne poate dirija spre o anume concluzie in avanpremiera.
Astfel vom putea vedea influenta balantei comerciale a SUA fata de PIB-ul din trimestrul III/2010. Estimarile in aceasta privinta, comentate si de FED, sunt ca este posibil ca la Q3/2010 cresterea sa fie mai modesta decat cea de la Q2. Ramane sa vedem acest aspect precum si modul cum se va descurca FED prinsa intre un ritm de crestere a locurilor de munca din domeniul privat si in acelasi timp de o crestere a ratei somajului.
In aceste conditii sa vedem ce se intampla cu indicele american S&P 500
INTERPRETARE :
- indicele a luat un serios avans fata de punctul de unde a facut un rebound local in zona 1040, adica la inceputul lunii septembrie, inchizand ieri la 1104.51 pct., cu 6.2% mai sus fata de acest punct si cu 1.32% fata de inchiderea de referinta de luni.
- in acelasi timp nivelul indicelui a luat o pozitie destul de strong deasupra liniei mediei mobile MA 50 (1081) dand impresia ca aceasta crestere se consolideaza si ca vom observa noi cresteri pe TS.
- noile tinte de rezistenta par sa fie in primul rand cele din zona de 1115, adica la limita liniei mediei mobile de 200 zile, care devine astfel punctul de reper pentru un prag de unde este posibil sa vedem o incercare de corectie a trendului UP actual.
- daca ne vom corela cu semnalele RSI si MACD vom constata ca, primul ne anunta o tentativa de desprindere de zona neutra, insa pana a vedea o crestere importanta va trebui sa asteptam atingerea nivelului de 67 pct. al acestui oscilator.
- indicatorul MACD a dat semnal cu o zi inainte de o schimbare a pozitiei sale urmand directia imprimata de o histograma cu ecart pozitiv deja format, care nu anunta vreo schimbare de trend imediata. Totusi atat timp cat MACD ramane in zona negativa ne putem astepta si la surprize mai putin anticipate si sa constatam ca de fapt acest trend destul de “aprig” nu poate sa avanseze in acest ritm dupa cca. 4 zile numai pentru ca sunt date ca economia SUA s-a indepartat de o dubla recesiune.
… voi continua …
Posted in Buna dimineata cititori, Bursa broad straina | No Comments »
