2 Iulie
Posted by traian on 1st July 2010
Buna dimineata
Astazi FMI decide soarta celor 850 mil. euro prevazute in transa a 5-a de imprumut pentru Romania
Piata a anticipat un rezultat favorabil in aceasta privinta si a avut o mica revenire miercuri cand stia deja ca legile au fost promulgate, iar Guvernul va avea ce sa prezinte acestui fond, ce masuri are de implementat. Cresterile au urmat si joi in partea a doua a zilei pe fondul unei volatilitati mai mult decat semnificative. Aceasta evolutie este benefica traderilor de la Sibiu, care au marit numarul de open interest, dar si de tranzactii facute. Se vorbeste chiar de un maxim al anului in privinta volumelor de tranzactionarela contractele futures la Sibex.
De ex. la BVB indicele BETFI a evoluat in marja celor cca. 1000 pct. fluctuand intre minim 19258 si maxim 20116, care a fost si inchiderea zilei anuntand parca noi cresteri pentru vineri. Asta numai daca stirile vor fi pozitive. Asa ca trebuie sa avem rezerve asupra acestei estimari deoarece volumele pe care s-au realizat cresterile ieri au fost foarte reduse (de la 8 mil. euro miercuri la 2 mil. euro ieri).
Fireste ca in calitatea lui de fond international de imprumuturi FMI nu doreste sa-si piarda clientii si atunci mai face si concesii, insa nu majore. Asa ca pasuirea acordata de cateva zile (28 iunie vs 2 iulie) se inscrie in aceasta nota caracteristica reglementatorilor straini.
Iata ca declara reprezentantul echipei FMI la sfarsitul ultimei vizite la Bucuresti privind eliberarea acestei transe :
“Urmatoarea transa depinde de implementarea completa a pachetului de masuri. Asteptam ca Guvernul sa implementeze aceste masuri, inainte sa mergem la bord. In mod normal, ar trebui sa se intample la sfarsitul lunii iunie. Daca mai au nevoie de timp sau daca termina mai devreme, nu este nici o problema. Daca mai dureaza doua luni in plus, combinam revizuirile si vom face cum s-a intamplat anul trecut”, a declarat Jeffrey Franks, luni, in timpul conferintei de presa in care a anuntat concluziile vizitei la Bucuresti. “ Sunt convins ca se vor tine de cuvant.
Si cum spuneam suma nu este mare (vezi dorinta Ministerului de Finante de a se imprumuta in luna iulie cu peste 4.6 mld. euro, din care a reusit doar o parte de pe piata interna si inca emite titluri pentru a face rost de bani).
Daca vom dori sa stim cum au fost cheltuite cele 12,02 mld. euro imprumutate de la FMI pana in prezent ar trebui sa vedem ce spunea presedintele Basescu la o emisiune televizata pe data de 14 mai 2010:
“Aseară preşedintele Traian Băsescu a făcut publice ultimele date cu privire la modul în care România a cheltuit banii din împrumutul contractat de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Cele 12,02 miliarde euro obţinute până acum au fost administrate astfel:
7,1 miliarde euro au intrat în rezerva Băncii Naţionale.
4,91 miliarde euro au fost folosite de Guvern pentru a finanţa deficitul bugetar. Altfel spus din această sumă s-au achitat pensii, salarii şi alte costuri de funcţionare în instituţii de stat”
Problema pe care a recunoscut-o si seful statului cu acel prilej era ca Guvernul nu mai are bani pentru plata pensiilor cu toate ca daca incercam un remember vom vedea ca de fiecare data premierul Boc a spus “avem bani pentru plata salariilor si pensiilor”. Din anumite calcule si statistici deficitul bugetar a fost de 1,7 mld. euro datorat platii pensiilor si el poate ajunge in acest an la cca. 2,5 mld. euro numai pentru pensii. Destul de mult nu ?
Intrebarea este cine spune adevarul si daca banii mergand la BNR de unde isi va asigura guvernul Romaniei fondurile necesare acoperirii deficitului bugetar, numai din masurile de austeritate si majorarea TVA ? Greu de raspuns.
In plus suma, de aceasta data, se adauga INTEGRAL la rezervele BNR si nu va mai intra o parte la Trezorerie cum a fost pana acum stabilit pentru a sprijini bugetul de stat sau in economie pentru a crea stimulente de crestere, asa cum ne-am fi dorit noi. Putem s-o consideram drept garantie privind cresterea stabilitatii.
“Regula este ca banii de la FMI cand vin catre o tara, se duc la banca centrala, in rezerva. Ce a fost la noi pret de trei etape a fost o exceptie. Jumatate s-a dus in Trezorerie pentru a acoperi deficitul bugetar, care, in vreme de criza a trebuit sa fie mai mare”, a spus Vasilescu, la Antena 3 pe 29 aprilie 2010 “
Daca ne uitam la valoarea actuala a rezervelor BNR acestea au ajuns la un nivel istoric de 35 mld. euro (32 cash si aur, chiar daca de curand au comunicat o scadere de oeste 0.3 mld. euro). Este cunoscut ca nivelul importurilor LUNARE in Romania sunt de cca. 5 mld. euro. In aceste conditii putem spune ca BNR are asigurate garantii pentru importuri timp de 6 luni de zile ceea ce prezinta o credibilitate importanta din acest punct de vedere.
In plus livrarea acestei transe va creste credibilitatea sistemului bancar si va slabi presiunea din piata valutara. Astfel se va readuce cursul leu/euro in limitele in care a evoluat in acest an, probabil sub pragul de 4,3. Nici BNR, asa cum spuneam, nu are interes sa se destabilizeze acest curs si mai mult ca sigur va interveni, daca este cazul.
In prezent cursul BNR a coborat de la un maxim de 4,3688 obtinut dupa trei zile de cresteri la nivelul de 4.3537. Pe piata de la Sibiu s-a speculat masiv aceasta conjunctura majorare TVA - bani FMI si dupa cat se observa in graficul de mai jos cursul a urcat si pana la 4,4190 ca maxim Intraday in ziua de 29.06.2010 ( a treia zi de crestere neintrerupta) pentru a cabori la minimul Intraday de 4,3660 foarte aproape de inchiderea de 4.3661.
Interesante sunt doua aspecte la piata LEU/EUR de la Sibiu si anume :
- cresterea continua si chiar spectaculoasa a numarului de pozitii deschise (open interest). Observam o multiplicare de 4 ori fata de acum 5 zile cand media a fost de cca. 880 pozitii. Aceasta demonstreaza cresterea interesului fata de acest tip de contract si din acest punct de vedere ne asteptam la noi suprize in piata. Putem aprecia astfel ca speculatorii din piata se asteapta la o apreciere a monedei nationale si implicit o scadere a pretului contractului (altfel nu am putea intelege cresterea numarului de pozitii deschise ieri in piata, de 3 ori mai mare ca acum 3 zile).
- ziua de 30 iunie a marcat si cele mai multe contracte tranzactionate, care cumuleaza contractele din ultimile 10 zile de tranzactionare concomitent cu cresterea open interest. Din acest punct de vedere putem spune ca cresterea de 3 zile a pretului contractului LEU/EUR de la Sibiu a fost mai mult decat speculativa si ca sell off-ul realizat in data de 30 iunie marcheaza aceasta concluzie.
In acest caz pot spune ca nici piata de la Sibiu nu vede in continuare cresteri fantastice ale cursului, insa fluctuatii swing de cateva zile in mod sigur vor fi si interesant va fi sa urmarim deopotriva evolutia open interest si volumul de tranzactionare pe acest contract futures pe scadentele urmatoare.
Posibil sa avem al doilea ‘DIP” ?
Sa trecem la ceva pe care doar l-am atins in trecat si anume ce argumente au analistii care sustin al doilea “dip” al recesiunii actuale.
La inceput trebuie spus ca majoritatea economistilor nu au aceasta perspectiva economica, adica nu vad o noua cadere economica, insa si acestia considera ca incercarile de revenire sunt foarte lente, fragile. Cei care sunt de acord cu un al doilea DIP vad economia ca un bolnav, care nu mai corespunde tratmentului aplicat (a nu se intelege o aluzie) si care a fost defibrilat de guvern prin cei peste 750 mld dolari, cum este cazul SUA pentru sectorul bancar sau a subventionat locuintele catre populatie si unele sectoare cum a fost cel auto (”rabla americana”).
Pentru ei lucrurile sunt simplu de explicat insa si acestea au gradul lor de subiectivism.
Sa le vedem pe rand.
1. Boom-ul sau rally-ul din martie 2009 al pietei de actiuni din SUA este unul artificial
Timp de aproape 13 luni (martie 2009 - aprilie 2010) piata Wall Street a avut o crestere de 83%. Pentru unii specialisti cresterea pretului actiunilor este un indicator, care arata directia de crestere a economiei (leading indicator) si care ar trebui sa indice o iesire din recesiune.
Insa, aici vine o alta interpretare a cauzei realizarii rally-ului 2009-2010 si anume prin faptul ca FED pornind cu luna martie 2009 a inceput pe baza unui program sa cumpere enorm “mortgage-backed securities” - titluri de valori ipotecare pentru a ajuta la stabilizarea pietei imobiliare aflata in cadere libera. Acest program a continuat energic pana in luna aprilie 2010 cand s-a incheiat efectiv, perioada in care FED a facut o infuzie de cca. 1200 mld. dolari in pietele de titluri ipotecare.
Din cate stim corectia burselor a inceput in luna aprilie a.c. dupa ce programul FED s-a incheiat. Coincidenta sau nu, insa aceasta este o anume realitate despre care trebuie sa tinem cont.
Sa vedem ce s-a intamplat cu banii infuzati de FED in piata de titluri ipotecare, o suma destul de mare. Desigur ca atunci cand ai bani si este criza puternica, mai ales ca multe preturi ale actiunilor companiilor au scazut cu peste 50%, deci pe undeva preturi istorice, atunci cel care a recuperat ceva bani se gandeste sa-i investeasca si unde ? Acolo unde sunt conditii de crestere semnificative si anume piata de actiuni. Aceasta “interventie conjuncturala” s-a resimtit prin realizarea unui rally destul de strong, am putea spune la fel, un rally istoric.
Deci multi au castigat, dar unii au si pierdut deoarece au sperat ca anul 2010 va fi in continuare la fel ca partea a doua a anului 2009 si au pastrat actiunile, unele cumparate chiar inainte de inceperea corectiei, in zona maximelor din aprilie. Din fericire, deocamdata, deprecierea bursei americane nu depaseste cu mult 15% si pare o corectie normala.
De exemplu indicele S&P 500 a ajuns ieri la o depreciere maxima fata de topul de 1219 de 15,75% dupa ce a cochetat putin cu pragul de 1000 pct (minimul Intraday fiind 1010) inchizand in final la 1027 pct. Daca aceasta coborare va ajunge la 20% atunci vorbim deja de un downtrend, adica de un trend serios de scadere ce va aduce noi minime mai abrupte.
Am vazut cum piata imobiliara a raportat date mai slabe fata de asteptari si aceasta informatie este un argument in plus la punctul de vedere cu al doilea DIP.
2. Piata imobiliara din SUA nu-si poate reveni singura
Piata imobiliara reprezinta cca. 1/6 din economia tarii si este firesc ca o slabiciune sau criza a acesteia sa afecteze solid economia tarii. Stim ca cele doua mari agentii ipotecare Fannie Mae si Freddie Mac sunt cele mai responsabile pentru caderea pietei imobiliare. In ciuda programului FED incheiat in aprilie 2010 piata imobiliara nu si-a revenit raportand din nou scaderea pretului caselor dupa mai multe luni de crestere (am vazut si din ce motive, incheierea planurilor de stimulente).
Analistii spun ca pentru a-si reveni doar prin efortul propriu piata imobiliara americana va avea nevoie de inca 5 ani, insa trebuie sa recunoastem ca fara o piata imobiliara refacuta nu putem vorbi de o economie revigorata.
3. Consumul, increderea consumatorilor sunt mult slabite.
Se stie ca veniturile salariatilor sau ale populatiei au scazut foarte mult, iar revenirea acestora este fragila. In acelasi timp, americanii obisnuiti sa foloseasca cardul de credit au fost nevoiti sa renunte la acestea, mai ales ca si bancile si-au insaprit conditiile de creditare. Daca economia ar fi cat de cat refacuta (asa cum spun autoritatile) ar insemna ca veniturile sa creasca si deci si consumul agregat si automat sa vedem cresterea ofertei, cresterea economica.
4. Stimulii institutionali s-au epuizat
Si totusi ne intrebam ce anume va creste consumul public privat in conditiile in care multi au datorii (vezi cresterea provizioanelor la banci), cand fac economii pentru zile si mai negre etc. Guvernul a intervenit cu planuri de salvare si o noua interventie de acelasi calibru ar pune in pericol deficitele bugetare si asa destul de mari, putem spune chiar istorice.
5. Europa are probleme uriase financiare
Peste 6 tari din UE au mari probleme cu datoriile publice si deficitele bugetare. Aceasta criza a datoriilor ar putea afecta mai mult bancile din Germania si Franta (unde se regasesc o parte din aceste datorii), dar si pietele financiare internationale ca un joc de domino.
O parte din agentiile de rating atentioneaza si asupra altor tari cum este Marea Britanie, care ar putea reintra in recesiune si acestea ar putea afecta schimburile economice cu SUA, China si alte tari. Automat rezultatele companiilor americane vor fi influentate negativ. Ne aducem aminte ce spunea Bernanke … “ca SUA nu va fi afectata serios de criza datoriilor din Europa”. Parerea mea este ca da, SUA va fi influentata si depinde de masurile pe care le va lua FED si Guvernul Obama pentru a nu intra din nou in recesiune.
Si totusi SUA este unul din statele lumii unde reformele se si fac si un exemplu in acest sens este ultima lege aprobata de Camera Reprezentantilor din Congresul SUA si se refera la infiinţarea unui organism de protecţie a consumatorului financiar în cadrul Rezervei Federale şi împiedică salvarea marilor instituţii financiare din banii contribuabililor.
Asa cum spunea si Presedintele Obama reforma care reglementeaza sistemul financiar va preveni apariţia unei crize asemănătoare celei din perioada 2007-2009. Ea este cea mai importanta dupa anii 1929.
“Acest vot reprezintă o victorie pentru toţi americanii loviţi de imprudenţa şi iresponsabilitatea care au condus la pierderea a milioane de locuri de muncă”, a declarat Obama
Daca va trece si de Senat la jumatatea lunii iulie atunci administratia SUA se poate lauda ca a facut o reforma importanta protectionista la nivel financiar/bancar. Trebuie spus ca votul din Camera s-a dat dupa ce s-a renuntat la aplicarea unei taxe bancare pentru crearea unui fond de 19 mld. pentru finantarea reformei. Acum acest rol revine guvernului Obama.
Facand un tur de orizont al pietelor de capital straine vom observa cum bursele europene au avut ieri insemnate scaderi (peste 2 si chiar 3%).
In acest timp moneda euro isi revine cu greu fata de dolar ajungand la nivelul de 1,2519 la inchiderea de ieri (acum la ora 8.52 A.M. se tranzactioneaza pe aceasta piata de mai bine de 1 ora, iar cursul da semne de oboseala, insa pana la urma nu se stie cum va evolua, mai ales ca a deschis in preajma pretului de referinta).
Zilele trecute cursul se apropiase din nou de pragul de 1.2200 lei, adica la un minim Intraday de 1.2166 considerat un nou MINIM LOCAL. Acesta este mai jos decat minimul anterior de 1.2266 din 22 iunie ceea ce insemna o evolutie intr-un trend down. Inregistram ieri o depasire a acestui minim de 1.2266 care da sperante sustinatorilor EURO pentru o revenire mai importanta. Acest sentiment este puternic sustinut de spargerea hotarata a pragului de rezistenta pe TS din zona 1.24 realizand premizele unei increderi mai mari in aceasta moneda fara a spune insa ca avem o revenire hotarata.
Revenirea adevarata a monedei euro se va produce in mod sigur daca si economia din zona euro va da semnalul ca sustine aceasta tendinta. Deocamdata, dupa cum “curg” stirile macroeconomice la nuvel UE situatia este putin nefavorabila. Chiar si o crestere usoara peste 0 a economiei UE la Q2/2010 ar da un asemenea semnal, mai ales ca multi analisti nu sunt increzatori intr-o revenire asa rapida.
Ne putem inchipui carea va fi reactia investitorilor in caz contrar, chiar daca scaderea economica ar fi mica.
CONCLUZIE :
Iata de ce raportarile de la Q2/2010 vor scoate la lumina adevarul despre cele doua puncte de vedere ale specialistilor si va trebui sa le analizam si mai bine in contextul actual.
Posted in Buna dimineata cititori | No Comments »
