16 Februarie
Posted by traian on 16th February 2010
Buna dimineatza
Cum se vede un deficit bugetar usor sub nivelul celui “planificat” ?
Ultima revizuire a deficitului bugetar stabilit impreuna cu FMI a fost la 7.3% din PIB. Trebuie sa ne aducem aminte ca initial, dupa incheierea acordului cu FMI, tinta stabilita a fost de 5.6%.
Asa ca, in aceste conditii, un deficit de 7.2% din PIB la nivelul anului 2009, cum rezulta din raportarea INS, nu ar trebui sa ne bucure, mai ales ca anumite categorii de cheltuieli bugetare cuvenite anului 2009, probabil, au fost transferate anului 2010. Nu avem de unde sa stim acest lucru insa nu este exclusa aceasta ipoteza pentru a ne putea incadra in promisiuni.
Si totusi Romania in loc sa iasa din recesiune se adanceste si dupa cum se prezinta primele masuri din acest trimestru situatia nu va fi deloc favorabila economiei la Q1/2010
In primul rand, sectorul privat, de unde ar trebui sa vina revigorarea economiei, a facut primul pasul de a limita declinul ca urmare a contractiei economice, iar efectul s-a vazut prin cresterea numarului de someri si reducerea consumului.
Sectorul bugetar, care trebuia sa mearga in pas cu masurile din sectorul privat, inca nu a luat nici o masura solida de reducere a deficitelor/cheltuielilor, iar trimestrul I din acest an va trece probabil cu mentinerea acestor cheltuieli mari.
De regula, in primul trimestru, care vine dupa sarbatori, rezultatele sunt mai slabe si acest lucru se va vedea la bilanturile lunare si apoi la Q1/2010. Chiar daca pana atunci mai este cale lunga nu putem sa nu recunoastem ca Romania are una dintre cele mai mari rate a inflatiei si ca aceasta se va mentine in continuare obligand BNR sa adopte o politica adecvata situatiei tarii noastre.
Dupa opinia unor economisti, bilantul Romaniei la trim. I/2010, din pacate, va fi slab si in ciuda unor eforturi/parghii aplicate de guvern si BNR de a cosmetiza pe hartie un PIB in crestere, acesta nu se va reflecta si in viata reala. Ori acest mod de administrare a crizei actuale nu va fi sustenabil si daca mersul economiei lumii va avea ceva probleme atunci si economia noastra va avea de suferit.
In acest context o parere rezonabila privind iesirea din recesiune a economiei romanesti nu poate fi decat pentru partea a doua a anului 2010, mai concret in trim. III si numai daca guvernul va respecta clauzele acordului cu FMI.
Exista insa un scenariu privind renuntarea la ultimele transe suplimentare ale FMI (este vorba de a ne opri la 9 mld. din cele 12.95 mld. euro negociate), mai ales daca BNR are destule rezerve monetare. Poate fi o varianta posibila mai ales daca banii primiti pana atunci vor fi folositi pentru consolidarea sectorului financiar.
Un alt aspect important este legat de diminuarea cererii interne si mai ales a consumului, care la randul lui a fost determinat de un sistem de creditare destul de riscant. In aceasta privinta exista un paradox. Multa lume spune ca daca consumi mai mult atunci ai si un nivel de trai mai bun. In realitate, problema trebuie legata mai mult de procesul de economisire si de acumulare de capital.
De aceea creditarea trebuie sa finanteze investitiile si mai putin consumul, mai ales in acest context. Cand vorbim de investitii desigur ne referim la cele care sunt de durata si care aduc mai mult profit in final.
De acord ca am stimulat anterior creditul imobiliar insa si acesta trebuie privit ca finalitate, adica in ce masura sprijina dezvoltarea economica si nu creaza unele dezechilibre de masa, de proportii. Daca dorim sa dezvoltam acest aspect atunci vom spune ca in perioadele de BOOM cum a fost 2006-2007 masa monetara a expandat sub mai multe forme si a ajuns si in economie. De aici si inflatia si reactia acesteia privind cresterea preturilor la produse si servicii.
Asa ca, fiind in perioada raportarilor macro, dar si la nivel emitenti BVB, deocamdata nu putem extrage factori favorabili pentru a sustine o acumulare masiva in aceasta perioada mergand pe PRESUPUNERI de genul ca forta de munca din Romania este cel mai prost paltita din tarile UE (15% din salariul mediu la nivel media tarilor europene) si ca pe aceasta baza vom fi invadati pur si simplu de marii investitori.
Imi aduc aminte toamna anului 2007 cand se spunea la fel si vorbind doar de bursa am observat atunci cum pe piata de la Sibiu a fost “mare plangere” printre investitorii, care nu au stiut sa se protejeze. Cine vine din exterior nu vine sa-ti dea si tie ci sa-ti ia, mai ales daca esti impotriva trendului acestora.
Ne va lua si pe noi valul cresterii economice la nivel UE ?
Multe autoritati au emis urmatoarea IPOTEZA … daca UE creste atunci vom creste si noi. Este ca si cum ai spune ca tu, tara cea mai saraca din uniune, te vei multumi doar cu “faramiturile UE” si nu vei incerca sa fi egalul lor la aceeasi masa a bunastarii.
Sau altfel spus, noi nu vom misca prea mult, ca oricum ne vor trage dupa ei europenii, ca altfel nu au incotro. Dupa mine este strategia cea mai rea cu putinta a acestor vremuri si nu am face decat se ne intoarcem la mentalitatea anilor 2005-2007, in care managerii erau dusi de val si isi puneau mai putin capul la contributie.
In sectorul privat lucrurile s-au mai cernut, cei slabi au dat faliment sau au disparut pur si simplu ramanand cei care s-au adaptat conditiilor, adica cei care au manageriat o CRIZA ramanand in carti si deci stiu mai multe despre actul competitiei si competentei din piata.
In schimb, la nivelul autoritatilor centrale, dar si locale, mentalitatea acestora nu s-a schimbat deoarece sunt aceeasi si nu au fost deloc afectati (privilegii, bonusuri, prime, locuri de munca, sporuri, bani neforfetari etc.).
Si atunci de unde o revigorarea a economiei in toate sectoarele cand peste 30% nu s-a schimbat NIMIC. Multe din masuri au fost si vor fi pentru a da bine pe sticla, iar economia reala se duce tot mai in jos.
In alta ordine de idei, apare un alt paradox. Nu avem crestere de consum, ci dimpotriva o scadere si in schimb preturile cresc, nu numai datorita cresterii accizelor de catre stat. In acest caz putem spune ca avem o presiune inflationista destul de mare in sistem si care deocamdata este tinuta la acest nivel datorita consumului diminuat.
Oare ce s-ar intampla daca si-ar reveni mai intai consumul ? Norocul nostru este ca suntem inca in recesiune, dar nu putem exclude faptul ca avem si o revenire a masei monetare/lichiditatii din piata, insa mai lenta datorita blocarii sistemului de creditare.
Asa ca avand in vedere cele de mai sus, cifrele statistice pot fi oricare, doar ca in realitate se vede altceva si ca Romania in loc sa iasa din recesiune aceasta se accentueaza. Inainte de a iesi din recesiune va trebui sa avem un minim al ei, o adancire ori acesta nu s-a vazut.
Cinstit, pana acum, cu o mare parte a Romaniei recesiunea a fost blanda in timp ce in alte tari aceasta s-a resimtit puternic in toate sectoarele. Va trebui sa vedem inainte de revenire un semnal ca aceasta si-a atins pragul de jos. Parerea mea este ca-l vom vedea in trim. I/2010
Si totusi bursa romaneasca CRESTE ?
Am vazut ca economia merge cum merge si totusi bursa autohtona ignora situatia reala din tara si creste din nou.
La o prima vedere, de suprafata, lucrurile asa par mai ales daca unii analisti spun ca datele raportate de INS sunt continute in preturile actuale. Este un mod de a ascunde ca bursa romaneasca se orienteaza mai mult dupa mersul burselor straine si are mai putin la baza reflectarea mersului economiei interne.
Nu voi vorbi de DEAL-ul de la RRC, care poate fi interventia unuia sau a mai multor jucatori concertati care vor sau au avut o negociere separata cu KazMunai pe interese numai de ei stiute si legate probabil de modul de delistare. Este o supozitie, ca altfel nu inteleg de s-a facut la pretul mai mare de oferta de preluare (0.07500 vs 0.07410 lei)
Asadar, revenind, mie mi se pare evident ca BTFFI a crescut cu 3% pana la 29.723 pct., dar pe volume relativ mici, “chipurile” ca la comisia de buget -finante a C. Deputatilor proiectul legii cu schimbarea pragului la SIFS va primi avizul pozitiv.
Unii chiar fac calcule pornind de la optiunile reprezentantilor partidelor in comisie si variante pot fi diverse.
Am spus chipurile deoarece totul este un mod speculativ de a manevra piata si poate fi orice. Asa ca se va SPECULA la greu acest ultim pas de la comisii si unele “guri” spun ca speculatorii au creat o noua punte de lansare a preturilor SIFS pentru ca apoi acestea sa scada la un aviz din nou negativ. Posibil sa nu vedem acest scenariu si atunci, oricum, lucrurile nu se vor incheia aici.
Daca ma veti intreba ce vreau eu ? Nu doresc decat sa se termine aceste JONGLERII ale unor speculatori unde noi nu suntem decat marionete si de multe ori cei pacaliti. Fireste atunci s-ar termina si cu marea volatilitate din piata, insa sunt convins ca se va inventa altceva (o noua initiativa cu anularea pragului … sau cine mai stie ce).
Intre timp ne gandim la faptul ca pe 19 februarie FMI va face precizari asupra ultimei evaluari privind indeplinirea clauzelor si probabil va aproba si cele doua transe promise.
CONCLUZII FINALE:
Deocamdata se vorbeste mai putin despre cantitatea de masa monetara aflata in circulatie sub diferite forme si mijloace. Am vazut cum bancile centrale au in vedere acest aspect, care poate fi si un RISC major. Problema lor este cum sa retraga acest exces din piete fara a le deregla sau a pericilita stabilitatea pietelor financiare internationale.
Un prim SEMNAL va fi cand bancile se vor hotara sa creasca dobanzile critice. Acesta va da liber la cursa retragerilor din piata, lucru la care va trebui sa fim atenti si sa ne luam masuri din timp.
Uitati-va la masura adoptata de Banca Chinei, care a crescut RMO-ul (rezerva minima obligatorie a bancilor) pentru a mai reduce din curba destul de periculoasa a creditarii. Vorbeam de boom-uri, mai ales pentru China. De ce nu am vorbi despre asa ceva in anul 2010. Dar si asta este o ipoteza.
Sa privim si la faptul ca indicele japonez Nikkei a scazut ieri dupa ce Japonia a raportat cresterea de 1.1% pentru PIB la Q4.
Cat despre Grecia, inca nu s-a stabilit ceva concret. Parerile statelor din zona euro sunt impartite, asa ca este posibil ca dupa cresterea de ieri de pe bursele europene sa vedem iar o mica corectie ce va accentua incertitudinile din piete pornind de la instabilitatea Greciei.
Posted in Buna dimineata cititori | No Comments »
