AGF Logo    Forum AGF   Actiuni   Curs Valutar   Extern   NOU: Ghid Bursier   Bloguri: Traian Stan   Caruntu   Iancu  

TRAIAN

Investitori ! Luati numai decizii personale.

Archive for December 9th, 2009

9 Decembrie

Posted by traian on 9th December 2009

Buna dimineata cititori,

Alegeri, alegeri si iar alegeri. Nu aveti impresia unei intoxicari, menita sa ne streseze cu buna stiinta si sa fim deturnati de la problemele cheie ale fiecarui roman ?

Nici nu s-a incheiat bine un proces national, ca incertitudinile romanilor AU CRESCUT in loc sa se clarifice in sensul atingerii intereselor acestora si nu ale unei minoritati anume, in fruntea careia sta o persoana anume.

Si atunci ma intreb : oare stiu romani ce au votat ? s-au gandit la viitorul lor atunci cand au votat ? Parerea mea este ca au votat mai mult disputa dintre doi candidati si mai putin o persoana care le poate schimba nivelul de trai.

Rezultate macro interne inca in declin
Spuneam ieri ca exista unele date privind diminuarea declinului economic autohton, care iata tine de 5 trimestre (adica incepand cu Q3/2008), insa cifrele care cu adevarat ne ingrijoreaza se refera la somaj si accentuarea acestuia in ultima perioada de timp.

Ultimile date statistice ne trimit la cifra de 7.5% reprezentand o crestere importanta a ratei somajului din Romania in luna noiembrie a acestui an in timp ce rata somajului din UE la Q3 a ajuns la 9.3%.

“Numărul de şomeri a crescut în noiembrie pentru a 17-a lună la rând. Un număr atât de mare de şomeri nu a mai fost atins din martie 2004, când au fost înregistrate 697.370 persoane fără loc de muncă”

Din pacate, conjunctura actuala sprijina prognozele negative din acelasi domeniu facute pentru anul 2010 si anume o crestere continua a somajului, care va depasi 10% dupa ce anul 2009 este posibil sa se incheie in jurul valorii de 8%, adica cu 700.000 someri.

Nu cred totusi ca aceste raportari vor influenta esential evolutia preturilor actiunilor si in fond factorul de baza determinant ramane tot cel politic, mai ales daca se amana procesul de revenire a cresterii economice.

Exista unele date de usor optimism privind nivelul indicelui productiei industriale

“Astfel, în luna octombrie, producţia din industrie a scăzut cu doar 1,5% faţă de perioada similară a anului precedent. Este a treisprezecea lună consecutivă, dar, mai important, este cel mai mic declin din această perioadă.

În plus, tendinţa din ultimele luni este clar una de reducere a declinului. Producţia din fabricile româneşti a început să scadă din octombrie 2008. Mai exact, faţă de lunile corespunzătoare din 2007, producţia industrială s-a redus cu 3% în octombrie 2008, cu 11,5% în noiembrie şi cu 18% în decembrie, pentru ca apoi contracţia activităţii să se stabilizeze în jurul a 12% în primele trei luni ale acestui an.

În aprilie, producţia din industria României s-a diminuat cu 9,5% faţă de aceeaşi lună din 2008, în mai cu 9,8%, în iunie cu 8,9%, în iulie cu 6,9%, în august cu 5,9%, iar în septembrie cu 4%.”

indice-industrie.jpg

Asa ca evolutia din aceste zile va fi una pur emotionala, pe un swing down/up speculativ cu incercarea de revenire la palierele de echilibru anterioare dinaintea perioadei alegerilor.

Evolutia de ieri a BVB a fost una mixta, iar lichiditatea a scazut cu 50% fata de ziua anterioara din care vom exclude DEAL-ul de la actiunea TLV.

Importanta este MAREA corectie MICA de ieri, care s-a atenuat in scurt timp pentru marea majoritate a bursei aratandu-ne caracterul puternic EMOTIONAL, dar si SPECULATIV al momentului.

Asa cum sesizam de ieri volumele mari au fost doar pe anumite sectoare bursiere (SIFS in special). Iata ieri indicele BETFI a avut din nou deprecieri, mult mai reduse de aceasta data. Actiunile cele mai tranzactionate marti la nivel de bursa au ramas tot SIF5 si SIF2 ceea ce ne indica o influenta a pietei futures fata de o parte a pietei spot.

Din evolutiile celor doua zile putem presupune urmatoarele:
- mersul bursei dinaintea alegerilor din 6 decembrie a aratat marcarea pe moment a unui sentiment destul de pozitiv al investitorilor. Acestia credeau in marea lor majoritate sau asteptau o schimbare pozitiva.

Si totusi situatia pe 7 decembrie a fost una de “jale” ca si cum cine a iesit la alegeri ar genera temeri, fie si pe moment, in randul investitorilor sau mai rau … s-a urmarit generarea in piata a unor asemenea sentimente si comportamente care preluate prin intermediul mass media sa capete o anume stare de spirit, o accentuare a lor.

Mai concret foarte putini oameni de afaceri credeau ca ne vom intoarce la starea deplorabila dinainte si nici prin cap nu le trecea ca ar fi avut alta soarta. Ei bine, tot dupa opinia mea, in randul oamenilor de afaceri, adica a celor care activeaza pe bursa sentimentul POZITIV dinainte de alegeri s-a diminuat si nu are suficiente motive sa revina la evolutiile UP anterioare pana nu vom avea factori favorabili.

Analistii nostrii nu s-au intrebat totusi de ce bursa a scazut asa de mult cand jumatate dintre cei care au mers la vot s-au bucurat ca le-a iesit alesul. Dupa opinia mea, asa cum a fost rezultatul (nevalidat complet decat mult mai tarziu) nu ar fi trebuit sa aiba influente majore. Si totusi ce s-a intamplat ulterior contrazice aceste “emotii”.

Un coleg mai hatru ar fi spus … FRAUDA si la BVB, S-AU manipulat preturile. Spuneam tot ieri ca multi oameni politici sunt oameni de afaceri care activeza si pe bursa, iar multi dintre ei actioneaza concertat bazandu-se pe anumite INFO privilegiate la care noi nu avem acces.

Pai, domnilor colegi investitori, in conditiile date ar fi trebuit ca bursa sa nu sufere variatii importante, ori s-a intamplat tocmai inversul acestei estimari.

Volatilitatea insemnata inregistrata pe sectorul financiar se va mentine in continuare, ea acentuandu-se sau reducandu-se in functie de natura factorilor de influenta politici.

In acelasi timp putem presupune ca si piata straina va avea rolul ei in evolutia BVB, mai ales daca este in ton cu cei interni.

Daca privim modul cum au evoluat bursele straine marti vom constata :
- o scadere generalizata a indicilor bursieri din toate pietele financiare axata pe o marcare temporara de profit din partea traderilor in absenta stirilor pozitive, dar si ale unor temeri privind datoriile din Dubai si Grecia pentru piata japoneza

Un factor demn de luat in seama este propunerea lui Obama privind un plan de sprijin financiar de 150 mld. dolari pentru crearea de noi locuri de munca bazat pe faptul ca somajul inca este in crestere chiar daca rata somajului a scazut de la 10,2% la 10%.

- o evolutie a cursului euro/dolar in favoarea dolarului care poate modifica sensul miscarii pretului actiunilor spre niveluri de suport inferioare. Este cunoscuta corelatia fireasca privind evolutia contrarian a celor doua piete actiuni vs curs dolar, care pe moment se respecta dar la fel de bine poate sa nu se respecte in functie de diversi alti factori mai putin rationali.

CONCLUZIE FINALA:
- pietele sunt bulversate de temeri privind existenta unor datorii in pietele financiare internationale sau la nivel statal cum ar fi Dubai si Grecia, mascate pana in prezent si care pot izbucni oricand.

In aceste conditii starea emotionala actuala este una indecisa cu inclinatii spre sell off.

Posted in Buna dimineata cititori | No Comments »